De ce ne dorim atât de mult să ne știm puternici cu orice preț sau să le părem puternici celor din jur? Distorsiunea se află în însăși împărțirea în cele două categorii: puternic versus slab, atunci când vine vorba despre oameni.

Consider că este absolut nerealist să crezi că te poți încadra o viață întreagă într-una din cele două categorii. Este mai degrabă vorba despre un continuum, de-a lungul căruia oscilezi în diferite situații cotidiene.

Prejudecățile de tipul ”o persoană puternică e cea care…” nu fac decât să ne creeze așteptări nerealiste și să ne determine să punem presiune pe noi înșine. Formulările de acest gen nu au corespondență în realitatea trăită.

Cu toate acestea, imaginea tot mai prezentă în ziua de azi, a omului invulnerabil, care își pune un surâs pe buze și iese din casă cu o atitudine triumfătoare, chiar dacă se simte dărâmat face parte din clișeele toxice ale zilelor noastre.

Poate că nu e tocmai confortabil ca cei care interacționează cu noi să știe exact cât de triști ni se poate întâmpla să fim într-o zi, însă încăpățânarea de a părea puternici cu orice preț e mult mai nocivă.

Știm că emoțiile refulate produc mari dezordini interioare, iar cel mai productiv mod de a le modela este să le recunoaștem și să ni le asumăm. Iar apoi să identificăm de unde vin și să lucrăm cu ele.

Cred cu tărie în echilibru și cred că puterea nu rezidă în a-ți masca cu mult talent emoțiile, ci în primul rând în a ți le asuma ca parte a ceea ce ești, dar mai ales a ceea ce te pot ajuta ele să devii.

Este incontestabil rolul trăirilor emoționale în dezvoltarea noastră individuală. Cele mai multe și mai valoroase lucruri despre noi le învățăm în momentele în care suntem mai degrabă slabi, decât în cele în care ne simțim puternici.

Așa că cred că puterea reală vine de fapt din cât de vulnerabil îți dai voie să fii, din acceptarea emoțiilor și a manifestărilor lor, din asumare, nu din disimulare.

Un om sănătos emoțional este unul care își dă voie să aibă zile proaste, zile în care e mai puțin performant sau în care comunică mai puțin eficient.

De regulă oamenii care par indestructibili din exterior sunt cât se poate de vulnerabili în realitate. Oamenii devin puternici în momentele în care au curajul să-și recunoască cu voce tare și răspicat marile slăbiciuni, dar care nu se opresc în punctul acela, ci îl depășesc cu încrederea că își pot schimba vulnerabilitățile în resurse.

Așa că cred în oameni, cu momentele lor, cu contextele lor de viață, nu poziționați în mod esențial de o parte sau alta a cortinei slăbiciunilor. Ca psiholog, aleg să cred în oameni, nu în etichete, în situații particulare, nu în generalizări.

De aceea știu că nu există un set de trăsături care să descrie exact un om puternic sau unul slab.

Cred, însă, că dacă ne dorim acest lucru, viața cu toate provocările ei ne poate învăța să devenim tot mai buni în cea mai frumoasă reprezentație pe care natura umană o poate juca: autenticitatea…