Pare greu de înțeles de ce o persoană care este în mod evident normoponderală sau chiar slabă se percepe pe sine ca fiind supraponderală și duce un război permanent pentru a menține o greutate ”ideală”.

Așa cum spune titlul unei cărți din domeniu, anorexia reprezintă o stranie formă de violență îndreptată împotriva propriei persoane, cei care sunt în această situație aflându-se într-un permanent război cu ei înșiși. Dar de ce este acest război purtat?...

Anorexia nervoasă este o tulburare psihică caracterizată prin incapacitatea unei persoane de a menține o greutate corporală sănătoasă și normală în raport cu vârsta și înălțimea ei. Pentru a putea vorbi despre anorexie trebuie ca greutatea unei persoane să fie cu cel puțin 15% mai scăzută decât greutatea sa normală.

De multe ori greutatea este mult sub acest procentaj, unele persoane putând merge atât de departe cu înfometarea până la a-și pune viața în pericol, într-o încercare de a controla haosul interior.

Literatura de specialitate consideră că tulburările de alimentație pot avea la bază trauma sau abuzul fizic sau psihologic repetat, stigmatizarea socială, stările de tensiune și conflictele din cadrul familiei, dietele repetate, precum și imaginea corporală idealizată promovată atât de intens de mass-media.

Anorexia se dezvoltă ca urmare a încercării inconștiente a persoanei de a face față unor trăiri și emoții mult prea puternice, în special aceea de rușine sau de a rezolva o problemă internă sau externă greu de suportat.

Persoanele care prezintă tulburarea manifestă nevoia de control, dorința de a fi perfecte, o stimă de sine scăzută și teama puternică de eșec. Faptul că se pot abține de la mâncare și că își mențin greutatea dorită le ajută să câștige un sentiment iluzoriu al controlului.

Deși ajung să fie numai piele și os, persoanele care suferă de anorexie se simt în permanență grase, pe fondul unei imagini corporale distorsionate și refuză să mănânce în ciuda senzației de foame.

Acestea se autoevaluează raportându-se exclusiv la greutatea lor, considerând că sunt valoroase doar când au un control deplin asupra mâncatului sau când reușesc să slăbească. Manifestă în permanență frica de a nu câștiga în greutate, precum și o imagine deformată asupra propriului corp din două puncte de vedere: al formei și al numărului de kilograme.

Persoanele anorexice ascund celor din jurul lor că se înfometează și au tendința să mascheze faptul că sunt extrem de slabe cu ajutorul hainelor. Recurg adesea la metode dintre cele mai ingenioase pentru a ascunde faptul că nu mănâncă.
În anumite cazuri perioadele de înfometare sunt urmate de episoade de mâncat compulsiv, urmate de comportamente compensatorii precum indusul vomei sau exercițiile fizice excesive. Când mănâncă, aceste persoane simt că pierd controlul și resimt o vinovăție puternică și tocmai de aceea preferă să nu o facă.
Atunci când se înfometează o perioadă lungă de timp, anorexicii dezvoltă probleme serioase de sănătate. Deprivarea de hrană poate duce, pe lângă oboseală cronică, anemie sau carențe de vitamine, la probleme digestive, dezechilibre hormonale și probleme cardiace.

Vestea bună este că anorexia poate fi tratată cu succes dacă persoanele se adresează în timp util unui specialist. Psihoterapia în cazul anorexiei vizează mai multe niveluri: restabilirea unei greutăți normale a pacientului concomitent cu tratarea tulburărilor psihologice asociate și corectarea tiparelor mentale care mențin tulburarea alimentară, precum și a comportamentelor asociate cu acestea.

Un alt scop al psihoterapiei este cel de reglare emoțională, persoana fiind ajutată să facă față în mod eficient emoțiilor care stau în spatele tulburării și să le gestioneze în mod adecvat, precum și de creștere a eficienței personale și a stimei de sine, foarte relevante în procesul de vindecare.